inforegio europa gov.ro mdrt primaria-fagaras fonduri UE
Luni-Duminica:10.00-17.00 0268.210000 info@turism-fagaras.ro
EnglishFrenchGermanRomanian

Spiritualitatea în Ţara Făgăraşului

    Suntem la începutul celui de-al treilea mileniu si totuşi turiştii care vor veni în Tara Făgăraşului vor fi impresionaţi auzind pe aceste meleaguri sunetele ciudate provocate de lovirea repetata a unei scânduri de lemn. Vor afla ca acest ritual se numeşte „a bate toaca si ca este modalitatea prin care oamenii sunt chemaţi la biserica...

    Indiferent de modestia sau grandoarea bisericilor, acestea sunt locurile cărora românii le-au dedicat cele mai de preţ averi ale lor: peisajul, arta construcţiei si, nu în ultimul rând, cele mai preţioase obiecte, de la monturi de argint si aur până la cele mai rafinate ţesături. Pentru ca toate momentele importante ale existentei românilor sunt strâns legate de biserica.

    Marea majoritate a românilor sunt ortodocşi, dar exista si un număr mare de credincioşi catolici sau greco-catolici, astfel ca putem întâlni aşezăminte splendide dedicate acestor rituri. în plus, aici au fost binevenite si alte grupuri etnice, pe cuprinsul ţinutului gasindu-se edificii religioase aparţinând maghiarilor si saxonilor transilvăneni.

    Cunoscând bisericile româneşti - indiferent de credinţa cărora ie-au fost dedicate - povestea locurilor si a oamenilor ce le anima va fi mai uşor de înţeles.

    De la ieşirea Oltului din Tara Bârsei până la intrarea lui în defileul de la Turnu Roşu, satele româneşti si-au menţinut spiritualitatea prin salasurile sfinte ridicate. în multe din aceste sate, bisericile vechi oferă ochiului frumuseţea aparte a obiectelor de cult, a icoanelor si a manuscriselor, a cărţilor vechi si a clopotelor. Toate reprezintă mărturii ale trecutului zbuciumat al Tarii Oltului .

    Viata si organizarea bisericeasca a românilor din Transilvania si respectiv din Tara Oltului în secolele VIII-X nu a fost încă pe deplin lămurită. Numărul relativ mare al aşezărilor omeneşti din acest răstimp reprezintă mărturii ale existentei unor comunităţi creştine si, implicit, a funcţionarii unor parohii cu preoţi, aparţinători patriarhiei din Constantinopol, arhiepiscopiei de Justiniana Prima sau episcopatelor sud-dunarene. Odată cu opţiunea statului ungar fata de biserica apuseana, vechile lacase răsăritene au fost înlocuite cu cele catolice.

    Cercetările demografice mai vechi sau mai noi sprijină si ele teza existentei permanente în secolele XIII-XIV a unei ierarhii bisericeşti ortodoxe în Transilvania. Din punct de vedere confesional, secole de-a rândul Mitropolia Transilvaniei a fost în legaturi strânse cu Bisericile Ortodoxe din Moldova si Tara Româneasca, dar autonomia sa, atât sub regii Ungariei, cât si sub conducătorii Principatului, este un fapt real, cunoscut. Cu toate acestea, pentru motivul ca Biserica Ortodoxa nu a fost admisa între „religiile recepte (catolica, apoi, mai târziu, după mijlocul secolului al XVl-lea, luterana, calvina si unitariana), ci dimpotrivă a îndurat o permanenta prigoana, ea a fost nevoita sa caute sprijinul si protecţia permanenta a celor doua Biserici Ortodoxe perimontane si a domnitorilor din aceste voievodate.

    Cu toate vicisitudinile vremurilor, Tara Făgăraşului a rămas „....în temeiurile sale o tara româneasca, cu instituţii româneşti, cu o lege româneasca. Pentru nici un alt ţinut din Transilvania documentele nu sunt atât de darnice în informaţii referitoare la numărul mare al bisericilor româneşti, al mănăstirilor si al schiturilor, ca cele din Tara Făgăraşului.

    In general, mănăstirile si schiturile fagarasene erau nişte construcţii modeste din lemn. Excepţie făceau câteva aşezăminte monahale edificate din piatra si cărămida, precum cele ctitorite de voievodul Constantin Brâncoveanu ( Sâmbăta de Sus ) sau de unii dintre boierii de la sud de Carpati ( Lisa, Sercaia, Recea ). între asezamintele ţinutului se numărau „ mănăstirea cea mare si bătrâna a Dragusului, mănăstirile de la Mărgineni si mănăstirea de la Bucium.

    Intr-o serie de mănăstiri fagarasene, viata monahala nu se rezuma doar la aspectul si menirea contemplativa a faptelor religioase, acolo existau adevărate scoli, centre de cultura, în care se învata limba slavona - de cei hărăziţi altarului - , mai apoi limba româna; fiinţau în unele locuri adevărate „scriptorii, în care se copiau cârti si manuscrise, ce urmau sa fie răspândite în toata Transilvania. Aici funcţionau si ateliere de iconari ale căror creaţii s-au răspândit pe tot cursul mijlociu al Oltului, dar uneori si în regiunile limitrofe, la sud de Carpati. Sunt cunoscute activităţile apreciatului zugrav si caligraf Matei Voileanu, ce a activat în secolul al XVIII-lea în mănăstirea Dragusului sau ale ieromonahului Ambrozie ce a ostenit în acelaşi domeniu al culturii bisericeşti la mănăstirea din Bucium.

    Mănăstirile fagarasene nu au fost numai centre de cultura, de profunda viata spirituala spre folosul neamului românesc, ci si bastioane cu temerari apărători ai credinţei ortodoxe în fata prozelitismului catolic resuscitat de oficialităţile habsburgice. Din aceasta cauza toate mănăstirile si schiturile fagarasene (peste 60), mai puţin mănăstirea de la Sâmbăta de Sus , în favoarea căreia au intervenit urmaşii voievodului ctitor, au căzut prada intolerantei imperiale fiind arse si dărâmate, în iunie 1761, de generalul austriac Buccow (în 1785, din ordinul sau a fost distrusa si mănăstirea de la Sâmbăta de Sus ). O data cu aceste construcţii au dispărut si adevărate comori de istorie si de arta, cârti, documente, manuscrise, icoane, odoare si odăjdii.

    Astăzi, satele gemene aflate la poalele nord-vestice ale Munţilor Persani ( Parau - Grid, Venetiile, Comanele, Cuciulata - Lupsa ) adăpostesc biserici vechi ce datează de la începutul secolului al XVIII-lea si impresionează încă prin ansamblul decorativ si fineţea picturilor interioare (acolo unde s-au păstrat). Numeroase monumente ecleziastice se găsesc si în satele de munte ale Tarii Oltului; construcţia si pictura lor au fost însă modificate si alterate de timp si reparaţii, astfel încât unele nu mai prezintă mare interes din punct de vedere artistic. Merita amintite încăperile boltite si arcurile pe care se sprijină cupolele bisericii ortodoxe din Sercaita si podoaba picturala miraculos conservata a bisericii unite din Mărgineni. De la Sâmbăta spre apus, valea Oltului se strâmteaza destul de repede, asa încât satele încap numai câte doua în latul văii, amândouă purtând mai totdeauna acelaşi nume. Dintre lăcaşurile sfinte păstrate în timp putem aminti bisericile ortodoxe din Sâmbăta de Jos, Oprea Cârtisoara si Streza Cârtisoara, impresionante prin picturile interioare, icoanele si cărţile vechi pe care le păstrează. De asemenea, dintre bisericile aflate în inima Tarii Oltului merita amintite cele din Beclean si Mândra , ce încânta privirea prin picturile din altar.