inforegio europa gov.ro mdrt primaria-fagaras fonduri UE
Luni-Duminica:10.00-17.00 0268.210000 info@turism-fagaras.ro
EnglishFrenchGermanRomanian

Transfăgărăşanul (DN7C)

Descriere

    Transfăgărăşanul (oficial numerotat DN7C) este o cale rutieră de circulaţie din România, care începe în comuna Bascov, judeţul Argeş de lângă oraşul Piteşti, în direcţia oraşului Curtea de Argeş şi se termină la intersecţia cu drumul DN1 între Sibiu şi Braşov, în apropierea comunei Cârţişoara, cu o lungime de 151 km, traversând pe axa nord-sud Munţii Făgăraş. Porţiunea de la barajul Vidraru până la Cârţişoara traversează un teren montan la altitudini mari şi a fost construită în perioada 1970–1974, pe o lungime de aproximativ 91 km.

    Până la construirea barajului şi lacului de acumulare Vidraru, în 1965, de-a lungul căruia DN7C se desfăşoară pe aproape 20 km, a existat un drum de pământ şi o linie de mocăniţă ce lega comuna Căpăţâneni de vechiul sat Cumpăna (astăzi acoperit de ape, în apropierea căruia s-a construit actuala cabană Cumpăna).

Traseu

    Drumul Naţional 7C (DN7C), supranumit Transfăgărăşan leagă regiunea istorică a Munteniei cu Transilvania, străbătând Munţii Făgăraş, cea mai înaltă grupă montană din România, făcând parte din Carpaţii Meridionali. Este un drum asfaltat, ajungând în apropierea tunelului de lângă Lacul Bâlea la altitudinea de 2042 m. Astfel, Transfăgărăşanul se situează pe locul al doilea ca altitudine în clasamentul şoselelor alpine din România, după Transalpina (DN67C) din Munţii Parâng, care urcă până la 2145 m.

    Drumul porneşte din şoseaua naţională DN7, în comuna Bascov de lângă Piteşti şi urcă valea râului Argeş, trecând prin oraşul Curtea de Argeş. La nord de oraş, drumul trece prin faţa hidrocentralei Vidraru, amplasată subteran în masivul Cetăţuia. De aici, în apropierea cetăţii Poenari, drumul urcă pe serpentine şi viaducte, trecând prin trei tunele mai scurte, şi ajunge pe Barajul Vidraru, care, cu ai lui 307 m, leagă Munţii Pleaşa şi Vidraru. Trecând barajul, drumul continuă în partea stângă de-a lungul lacului Vidraru până la coada acestuia. În continuare, drumul începe să urce urmând cursul văii râului Capra până la ajungerea în golul alpin, lângă Cabana Capra; după o serie de serpentine, trecând prin dreptul Cascadei Capra, ajunge până la intrarea sudică a tunelului Capra-Bâlea, care trece pe sub creasta Munţilor Făgăraş, între vârfurile Iezerul Caprei (2414 m) şi Paltinul (2398 m). Tunelul acesta este cel mai lung tunel rutier din România, având o lungime de 887 m, cu o înălţime de 4,4 m, o lăţime de 6 m şi un trotuar cu o lăţime de 1 m, fiind iluminat electric şi ventilat natural.

    În partea nordică a drumului, Transfăgărăşanul trece prin rezervaţia naturală Golul Alpin al Munţilor Făgăraş între Podragu - Suru şi Valea Bâlii,[5] pe lângă lacul glaciar Bâlea, după care urmează o coborâre abruptă în serpentine, străbătând căldarea glaciară, pe o lungime de 13 km. Apoi, drumul trece prin apropierea cascadei Bâlea, o cascadă în trepte de aproximativ 68 m, cea mai mare de acest fel în România, aflată la altitudinea de aproximativ 1230 m.d.M., ajungând apoi la Cabana Bâlea Cascadă. De acolo până la intersecţia cu DN1 (drumul european E68), în apropierea comunei Cârţişoara, mai sunt 21 km.

    Transfăgărăşanul trece peste 830 de podeţe şi 27 de viaducte, pentru construcţia lui fiind necesară dislocarea mai multor milioane de tone de rocă; pentru aceasta s-au folosit 6520 tone de dinamită, din care 20 de tone numai la tunelul Capra-Bâlea, precum şi multe alte materiale de construcţii.

Istoria drumului

    Transfăgărăşanul a fost construit între anii 1970 – 1974, la iniţiativa lui Nicolae Ceauşescu. Deşi la momentul respectiv România avea deja mai multe treceri ale Carpaţilor Meridionali moştenite dinainte de perioada comunistă (Şoseaua Alpină Novaci-Sălişte ori vechea Şosea Câmpina-Predeal) sau făcute în primii ani ai regimului (drumul Bumbeşti Jiu-Petroşani), invazia Cehoslovaciei din 1968 de către trupele sovietice şi uşurinţa cu care puteau fi blocate sau atacate trecerile existente între Transilvania şi Muntenia (care, cu o singură excepţie, urmau cursul unor râuri) determină iniţierea de urgenţă a proiectului "Transfăgărăşanului" - un drum strategic care să lege garnizoanele Piteştiului şi Sibiului. În notele de fundamentare a proiectului se menţionează, totodată, ca motive "deschiderea bazinelor forestiere din masivul Făgăraş, folosirea mai raţională a păşunilor alpine şi realizarea unui centru turistic montan în zona Lacului Bâlea".

    Proiectul aprobat atunci prevedea ca drumul să aibă o singură bandă de circulaţie plus acostament şi, totodată, continuarea drumului în sud, spre Curtea de Argeş, pe conturul malului vestic al lacului Vidraru (care ar fi urmat să lege şi noua Cabană Cumpăna, relocată în urma creării lacului de acumulare). În 1971 se hotărăşte însă realizarea drumului conform normativelor de drum naţional în zonă montană (două benzi de circulaţie cumulând 6m şi acostament de 1m, de pământ, cu supralărgiri şi supraînălţări în curbe). După ce s-a constatat impracticabilitatea folosirii traseului de pe malul vestic (care, deşi era mai scurt cu 10 km decât conturul estic, punea mari probleme din cauza zăpezilor ce se acumulau mult mai abundent decât pe celălalt mal, fiind expus mult mai puţin soarelui), se hotăreşte schimbarea "din mers" a proiectului şi mutarea drumului pe traseul actual, prin lărgirea şi consolidarea vechiului drum forestier de contur (astfel se explică şi lipsa unui viaduct care ar fi scurtat simţitor traseul, deoarece o dată cu modificarea nu se aprobase suplimentarea bugetului alocat; astfel, până în 2000, drumul de contur al ţărmului vestic al Lacului Vidraru a fost trecut în nomenclatorul rutier ca DN7D, când clasificarea a fost reatribuită drumului Câineni-Perişani-Curtea de Argeş).

    S-a lucrat pe toată perioada anului, condiţiile fiind îngreunate de faptul că climatul alpin la peste 1.600 de metri altitudine – cu vânturi puternice şi viscole abundente, la care s-a adaugat specificul Munţilor Făgăraş – nu permitea în mod normal decât 4-5 luni de muncă pe an. Drumul s-a realizat cu eforturi materiale considerabile şi cu preţul unor vieţi de soldaţi şi muncitori care au contribuit la construcţia lui, bilanţul oficial fiind de 40 de morţi. Lucrători de atunci care mai sunt acum în viaţă avansează astăzi cifre mai mari, care ajung până la câteva sute de vieţi omeneşti pierdute (răspunzând unui interviu, un martor al timpului spunea: "Numai la baraj au murit vreo 400 de băieţi").

    Inaugurarea oficială, în prezenţa lui Nicolae Ceauşescu, a avut loc în data de 20 septembrie 1974, dar lucrările au mai continuat încă câţiva ani, pentru asfaltarea sa şi alte activităţi conexe, fiind finalizate în forma actuală în 1980.

Regimul de circulaţie

    Zona montană înaltă a DN7C este deschisă circulaţiei rutiere în fiecare an doar de la 30 iunie până în 1 noiembrie, întrucât drumul este înzăpezit pe timp de iarnă, iar deszăpezirea lui este impractică; la aceasta se adaugă riscul căderilor de pietre şi al avalanşelor.

    Iarna, drumul este deschis în mod oficial pe versantul sudic până la complexul Piscul Negru (kilometrul 104 - judeţul Argeş) (deşi utilajele de deszăpezire urcă până la Complexul Turistic Capra - kilometrul 108, până unde cei dispuşi să se aventureze au disponibilă o singură bandă de circulaţie, dar se expun amenzilor jandarmilor montani, care îşi au baza la Refugiul Salvamont Cota 2000), iar pe cel nordic până la Cabana Bâlea-Cascadă (kilometrul 131 - judeţul Sibiu) (aici drumul este blocat pe toată perioada închiderii oficiale cu parapete de beton tip New Jersey, fiind imposibilă traversarea chiar şi în condiţiile topirii zăpezii; trebuie ţinut cont că în timpul iernii se produc multe căderi de pietre în zona "Poarta Întâlnirii" - cota 1600, înainte de intrarea în Căldarea Glaciară Bâlea). Totodată, porţile tunelului Bâlea-Capra se închid în timpul iernii, pe toată perioada închiderii oficiale a drumului (se poate traversa însă la picior, dacă gurile tunelului nu sunt acoperite de zăpadă, prin cele două uşi pietonale prevăzute în porţi).

    Vara, restricţiile cuprind perioada de întuneric (orele 22:00-6:00), deoarece traseul este unul periculos, cu deosebit de multe viraje şi curbe în ac de păr, fără să fie prevăzut cu elemente reflectorizante, iar riscul căderii în gol este deosebit de mare. Limita de viteză recomandată este de 40 km/h.

    În timpul iernii, când Transfăgărăşanul este închis circulaţiei rutiere, la Lacul Bâlea se poate ajunge cu telecabina de la cabana „Bâlea Cascadă”.

 


Galerie fotografii

LOCALIZARE PE HARTA


LOCALIZARE (prin coordonate GPS)